Cand ne referim la terapia de cuplu, ne gandim cu necesitate la existenta a doi parteneri. Asa si este firesc! Cuplul, insa, reprezinta o realitate guvernata de numeroase legitati; unele exprimate direct, altele  negociate, altele impuse, unele chiar neexprimate. Convietuirea in cuplu indica de fapt 3 entitati: TU, EL/EA SI…RELATIA!
Cu alte cuvinte, ceea ce creeaza amandoi!

ORICE CREATIE presupune o perioada de constructie. O relatie de cuplu poate deveni solida daca implica disponibilitati multiple (emotionale, faptice, volitive) din partea amandurora. Aparitia cuplului scoate in evidenta problematica granitelor personale precum si a celor specifice unui cuplu. Cand hotararea de a fi impreuna s-a concretizat, apare nevoia stabilirii unor reguli astfel incat ele sa asigure spatiul intimitatii necesar cresterii sentimentului de iubire.

Cu toate acestea, intr-o relatie, fiecare dintre noi are nevoie sa nu simta anularea lui ca individ cu personalitate distincta, cu obisnuinte personale (absolut normale), cu un spatiu personal securizant. A FI IN CUPLU NU PRESUPUNE A FI DOAR PENTRU CELALALT. Cand suntem prezenti in cuplu, suntem in acelasi timp racordati si la „realitatea noastra personala” in care, este posibil, sa ne simtim bine si cand suntem singuri, si cand preferam plimbarea solitara … toate aceste aspecte pastrandu-ne atat in interiorul personal cat si in cel al cuplului. In practica terapiilor de cuplu, am auzit frecvent descrieri ale sentimentului de vinovatie: parteneri care nu-si dau voie sa aiba propriile hobby-uri din teama de a nu rani pe celalalt sau isi diminueaza considerabil interactiunile cu grupul de prieteni pentru a nu afecta timpul alocat  partenerului! In realitate, de fapt, premisa este complet gresita! Timpul alocat relatiei de cuplu nu e necesar sa fie saturat totalmente cu prezenta fizica a partenerului/ei cat mai ales cu actiuni care sa amplifice sentimentul ca sunt „aici si acum” impreuna cu tine! In mod paradoxal, 5 minute de dialog sincer/autentic cu partenerul/a de cuplu pot concluziona mult mai multe decat 24 de ore de taceri impovaratoare!
O caracteristica principala a vietii in cuplu o reprezinta: intimitatea relationala adica legatura tainica in care fiecare simte ca este inteles, apropiat, iubit, respectat… si, nu in ultimul rand, este legatura stabilita ferm si constant cu sentimentul de incredere in celalalt. INCREDEREA NU APARE DEODATA! Ea implica o buna cunoastere a nevoilor celuilalt fara insa a le specula, sabota, rastalmaci, forta…! Cand intervine distanta fizica intre doi parteneri tocmai acest aspect incepe sa fie supus provocarilor: cum poti avea incredere in partener cat timp nu esti langa el?!….daca pastram in aceasta varianta intrebarea initiala, vom constata ca ea ascunde o teama… sa fie teama de a nu pierde…(posibil) Controlul?! … sau teama de intimitate relationala poate deriva din teama de a nu fi descoperit asa cum esti in realitate?! In cazul acesta, ar putea aparea dilema pastrarii anumitor „masti” personale sau a renunta la ele, aratandu-te asa cum esti: mai vulnerabil decat ai vrea sa recunosti fata de celalalt…

Prin urmare, toate atitudinile, sentimentele care au legatura cu indoiala, scepticismul, neincrederea fie in partener, fie in evolutia relatiei in cuplu isi au originile in istoria ta personala. Debutul lor devine unul dintre obiectivele terapiei de cuplu astfel incat, din ipostaza de partener de cuplu sa-ti asiguri un alt viitor si sa nu reiterezi aspecte relationale negative din arborele tau genealogic.

Pe de alta parte, facand apel la doza ta de optimism, sugerez ca nu orice situatie de criza in cuplu conduce spre un final cu efecte devastatoare dar, cu siguranta poate genera atitudini mult mai constructive…daca, ne dorim o flexibilizare a granitelor personale…

Articol aparut in revista FAMOST / AUGUST 2017.